Cronologie

1812 – prin anexarea de către Rusia a Basarabiei, romii din această parte a Moldovei nu mai erau robi și treceau în categoria țăranilor iobagi, care lucrau pământul nobililor de care aparțineau;

1835-1836 – Falansterul de la Scăeni, comunitatea egalitară organizată de Teodor Diamant pe baza ideilor lui Charles Fourier privind coloniile de muncă industrial-agricole, a fost dezvoltat pe moșia boierului Emanoil Bălăceanu și i-a cuprins în mare parte pe romii eliberați de către acesta. Într-un memoriu către Consiliul Administrativ al Moldovei, Diamant a propus ca acest model să cuprindă toți robii statului; (Imagine 1)

1836 – scriitorul Costache Negruzzi, deputat, a primit o scrisoare anonimă în favoarea dezrobirii, care îl determină să acționeze în presă și în Obșteasca obișnuită adunare, Parlamentul Moldovei de la acea vreme;

1837 – Mihail Kogălniceanu a publicat la Berlin lucrarea Esquisse sur l’histoire, les moeurs et la langue des Cigains, care este prima lucrare despre romi din spațiul românesc;

1839 – robii din Moldova au primit dreptul de a se răscumpăra;

22 martie 1843 – în Țara Românească domnitorul Gheorghe Bibescu a dat legea pentru “desființarea dajnicilor de sub administrația Vorniciei temnițelor și trecerea lor sub administrația ocârmuirilor de județe”, care a marcat eliberarea robilor care aparțineau de stat, aceștia fiind de atunci asimilați fiscal clăcașilor;

31 ianuarie 1844 – în Moldova, domnitorul Mihai Gh. Sturdza a adoptat legea privind “regularisirea țiganilor mitropoliei, a episcopiilor și mănăstirilor în deobște”, care a însemnat eliberarea romilor ce parțineau Bisericii. Tot în 1844 au fost eliberați și romii ‘domnești’, care aparțineau Statului;(Imagine 2)

11 februarie 1847 – sub domnia lui Gheorghe Bibescu, Țara Românească a adoptat și ea legea privind eliberarea romilor ce aparțineau de Biserică;

11 iunie 1848 – Proclamația de la Islaz, documentul programatic al Revoluției de la 1848 din Țara Românească, la art. 14, prevedea “desrobirea țiganilor prin despăgubire”. Din cauza înfrângerii Revoluției, această prevedere nu s-a mai aplicat;

10 decembrie 1855 – sub domnitorul Grigore Al. Ghica, având la bază un proiect al lui Mihail Kogălniceanu și Petre Mavrogheni, Divanul Obștesc a adoptat o lege pentru “desființarea sclaviei, regularea despăgubirei și trecerea emancipaților la dare, cu despăgubire”, care a marcat eliberarea formală a tuturor romilor în Moldova;(Imagine 3)

8 februarie 1856 – domnitorul Barbu Știrbei a promulgat Legiuirea pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Țării Românești, cu despăgubire, care a marcat eliberarea romilor și în Țara Românească;

19 februarie 1861 – în Basarabia are loc o reforma țărănească, care s-a aplicat doar romilor iobagi, aceștia fiind trecuți în categoria țăranilor prin împroprietărire condiționată, în schimbul prestării anumitor obligații pentru proprietarii pământului pe care îl primiseră;

14 august 1864 – prin Reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza, romii care după eliberare au optat pentru condiția de clăcaș în agricultură au fost împroprietăriți cu pământ;(Imagine 4)

1 Aprilie 1891 – Mihail Kogălniceanu, poate cel mai important promotor al cauzei romilor din România în secolul al XIX-lea, a rostit în ședința solemnă a Academiei Române discursul intitulat Desrobirea țiganilor. Ștergerea privilegiilor boierești. Emanciparea țăranilor;

27 aprilie 1919 – Adunarea Națională a Romilor de la Ibașfalău (azi Dumbrăveni-Sibiu), reprezentând romii din Ardeal, a votat pentru susținerea unirii Transilvaniei cu România;

1926 – la Calbor, în județul Brașov, la inițiativa lui Lazăr Naftanailă, un rom emancipat, ia naștere Societatea “Înfrățirea Neorustică”, cu un pronunțat caracter de într-ajutorare etnică;

1927 – Societatea lăutarilor “Junimea muzicală”, condusă de Iancu Panaitescu, este recunoscută ca persoană juridică;

1933 – la inițiativa arhimandritului Calinic I. Popp-Șerboianu, a fost înființată Asociația Generală a țiganilor România;

Octombrie 1933 – a avut loc primul Congres al romilor din România;(Imagine 5)

Noiembrie 1933 – a fost creată Uniunea Generală a Romilor din România, un proiect al jurnalistului de etnie romă George A. Lăzărescu-Lăzurică. Lăzurică a fost înlăturat de la conducere în 1934 sub acuzația că nu era de fapt rom, iar conducerea a fost preluată de Gheorghe Niculescu, un comerciant de flori. În același an, Uniunea începea să publice ziarul “Glasul romilor”;

1938 – în Buletinul eugenic și biopolitic, sub semnătura lui Iordache Făcăoaru, exponent al eugenismului și biopoliticii, apar primele îndemnuri la “puritate rasială” îndreptate împotriva romilor;

1939 – George G. Potra a publicat lucrarea Contribuțiuni la istoricul țiganilor din România, a doua lucrare importantă pentru istoria romilor după cea a lui Kogălniceau din 1837;

Februarie 1941 – Consiliul de Miniștri, sub conducerea lui Ion Antonescu, începe să analizeze posibilitatea deportării anumitor categorii de romi. Măsura îi viza în primă fază pe romii din București;

1941 – lucrarea lui Gheorghe Făcăoaru, Câteva date în jurul familiei și statului biopolitic, îndeamnă explicit la exterminarea romilor, acesta cerând ca “țiganii nomazi și seminomazi să fie internați în lagăre de muncă forțată. Acolo să li se schimbe hainele, să fie rași, tunși și sterilizați […] Cu prima generație am scăpa de ei.”(Imagine 6)

Mai-Iunie 1942 – are loc recenzarea romilor nomazi și semi-nomazi, iar listele făcute acum au stat la baza deportărilor;

Iunie-August 1942 – începe deportarea romilor în Transnistria, continuată într-o a doua etapă în toamna aceluiași an și, cu măsuri de mai mică amploare, până în decembrie 1943. 25.000 de romi au fost deportați în Transnistria. Dintre aceștia, numai aproximativ 14.000 au supraviețuit până în primăvara anului 1944, când li s-a permis să revină acasă;

Ianuarie 1949 – autoritățile comuniste desființează Uniunea Generală a Romilor din România. În același an apare un studiu intern al Partidului Comunist Român intitulat Problema țiganilor din Republica Populară Română, care detaliază politica regimului cu privire la romi;

1961 – întregul tiraj al volumului Basme țigănești, de Viorica Huber, este distrus de către autoritățile comuniste, dovadă a politicii asimilaționiste;

1977-1983 – Ministerul Afacerilor Interne implementează un program de integrare a romilor, având la bază o “platformă de măsuri cu privire la încadrarea în muncă și integrarea socială a țiganilor”;

1982 – la postul de radio Europa Liberă apar primele critici externe la adresa politicii regimului comunist cu privire la romi. Aceste critici vin din partea unor intelectuali romi dizidenți, Nicolae Gheorghe și Vasile Burtea, care vorbesc sub pseudonim;(Imagine 7)

Septembrie 1993 – în urma unui scandal soldat cu moartea unui cetățean român din localitatea Hădăreni-Mureș, românii și maghiarii din localitate, pe fondul pasivității autorităților, au dat foc unei case a romilor, lucru care a dus la decesul a trei cetățeni de etnie romă;

Surse:

Viorel Achim, The Roma in Romanian History, CEU Press, 2004.

Delia Grigore, Gheorghe Sarău, Istorie și tradiții rome, Salvați Copiii România, f.a.

Irina Năstasă-Matei, Ligia Livadă-Cadeschi, Dan Drăghia, Alexandra Iancu, Caterina Preda, Romii din România: identitate și alteritate, Manual auxiliar didactic, 2016.

Mariana Sandu, Romii din România – Repere din istorie, Centrul Romilor pentru Intervenție Socială și Studii, Editura Vanemonde, 2005.