Politica imaginilor

Modelul de cercetare și metodologia

Acest proiect a dezvoltat o platformă online care reunește reprezentările vizuale ale romilor (numiți și țigani) de pe teritoriile românești așa cum apar în arhivele de imagini și în sursele de arte vizuale (picturi, desene, grafică, film, etc.) din colecțiile Europeana. Considerăm că actuala discriminare și marginalizare a comunităților de romi din Europa și în special din România, sunt bazate pe un lung proces istoric care evoluează din sclavia romilor din România până la jumătatea secolului 19 și asimilarea lor ca o comunitate marginală în perioada care a urmat. Proiectul își propune să servească drept un instrument util în orele de liceu și în cursurile universitare.

Studiul nostru a fost ghidat de două întrebări de cercetare:

  • Cum s-a format imaginea socială a romilor prin fotografii scenarizate și reprezentări vizuale (desene, acuarele, picturi) în secolele 19 și 20?
  • Cum influențează imaginea stereotipică a romilor stigmatizarea și marginalizarea lor actuală?

Carol Popp de Szathmari, Țigancă

Theodor Aman, Vrăjitoare

Cercetarea s-a concentrat pe aceste întrebări, cărora investigarea colecțiilor Europeana le răspunde folosind câteva categorii de reprezentări: temporale (secolele 19 și 20), feminine și masculine (mitul ”țigăncii”), copii, romi portretizați ca cerșetori  sau ca meseriași, săraci sau din clasa mijlocie/elite (doar în perioada interbelică și după 1990 în arhivele personale), elemente specifice versus populația majoritară, victime ale Holocaust-ului (Porajmos), etc.

Metodologia folosită este cea a analizei vizuale calitative a imaginilor incluse în arhivele și colecțiile disponibile prin Europeana și corelarea datelor cu reprezentarea romilor dintr-o perspectivă temporală. Reprezentările romilor din secolele 19 și 20 răspunde unei perspective mai generale a acestei comunități în Europa, dar vrem să accentuăm specificitatea cazului românesc. Metodologic inspirat și de abordarea interdisciplinară a relației dintre artă și politică (și în special de conceptul de dissensus introdus de Jacques Rancière), acest proiect folosește o platformă digitală care va oferi acces mai ușor la surse vizuale necunoscute ale unei minorități discriminate.

Cele mai multe dintre reprezentările artistice favorizează perspectiva care îi prezintă pe romi într-o poziție marginală. Mai mult, din punct de vedere teoretic acest proiect este inspirat de cercetarea fotografiei (Roland Barthes, Susan Sontag, John Berger), precum și de studiile culturale și de problema reprezentării și a interpretării pe care o imagine o poate produce (Stuart Hall). Puterea imaginilor de a construi identități politice susține cercetarea noastră asupra imaginilor care reprezintă romi și ne referim la conceptualizarea ”imaginii de gândit” (image à penser) (Walter Benjamin) sau a ”imaginii gânditoare” (pensive image) (Jacques Rancière), considerând însă imaginile ca dovezi (”images malgré tout” Georges Didi-Hubermann). Proiectul constituie o sursă teoretică suplimentară asupra identității vizuale a romilor din România pentru că oferă un instrument pentru a construi reprezentări mai demne ale unei comunități printr-o analiză mai bună a surselor istorice.

Platforma web este construită în jurul unei cronologii a acestor reprezentări vizuale ale romilor din principalele surse de arte vizuale și fotografice din secolele 19 și 20. Scopul acestei cronologii este acela de a oferi o privire de ansamblu asupra stereotipurilor pe care aceste imagini le-au promovat prin construirea unei imagini a ”celuilalt”, ”exotic” sau ”romantic” și prin objectificarea acestui ”altuia”. În același timp, este subliniată înțelegerea alternativă pe care o pot oferi, de exemplu prin sublinierea diferitelor tipuri de romi și deci prin diversitatea unei comunități în mod steoretipic privită ca unitară și marginală.

 

Termeni istorici (țigan versus rom) și limitele investigării

Așa cum remarca Éva Ádám, în cercetarea imaginilor unor romi sau Sinti deținute de bazele de date ale marilor agenții de fotografie internaționale, acestea arată ”cât de puternic au influențat stereotipurile și gândirea prin clișee politica imaginilor Sinti și romilor și cât de mult aceste prejudecăți influențează toate formele de reprezentare. Pentru a conduce investigația, nu puteam evita punctul de vedere predominant” (Éva Ádám). Așa cum observă autoarea, o discuție privind organizarea acestor imagini trebuie să acompanieze înțelegerea noastră a reprezentării romilor. ”Cine decide ce imagini au eticheta de ‘romi’ și pe ce criterii? Ce îi califică pe cei responsabili cu această clasificare? De ce sunt romii reduși la nivel vizual la imagini ale săraciei sau un stil de modă?” (Éva Ádám)

Precum în cazul investigației Évei Ádám am căutat în baza de date Europeana folosind termenii romi, Roma, comunități rome, minoritatea romă, dar am găsit imagini cu orașul Roma. Căutarea noastră folosind termenii Romania + Gipsies, Romania + Gypsy, Romania + Gipsy, Romania + Zigeuner, Romania + Gitan, Tsigan(s), Țigan/i, țigănci/ țigăncușă, Șatră, caravană, laie, cort, cai, sau folosind numele unor îndeletniciri sau profesii precum spoitor/i, căldărar/i, aurar/i, ursar/i, lăieși, lăutar/i, costorar/i, ciurar/i, chivuță/țe, coșar/i  sobar/i a identificat mai multe imagini din arhivă.

Am căutat în baza de date a Europeana și folosind termeni geografici precum Valahia, Moldova, Basarabia, Dobrogea, Transilvania, Bucovina și Biblioteca Academiei Române, Institutul Național al Patrimoniului. Căutarea noastră a folosit și numele unor fotografi: Carol Popp de Szathmari, Anatole Magrin, Nicolae Ionescu (nu include imagini cu romi), Iosif Berman, Costică Acsinte (nu pe platforma Europeana), Josef Koudelka, Leopold Adler; sau artiști: Sava Henția, Michel Bouquet, Auguste Raffet, Ștefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Theodor Pallady, Theodor Aman, Ion Andreescu, Octav Băncilă, Marius Bunescu, Nicolae Dărăscu, Iosif Iser, Nicolae Tonitza, Cecilia Cuțescu Storck, Theophille Schuller, Nicolae Vermont, Jean Al. Steriadi, Ștefan Dimitrescu și Rudolf Schweitzer Cumpăna.

Una din problemele cu care ne-am confruntat a fost folosirea termenului de ”țigan” care apare în sursele originale și în descrierile oferite de arhivele bibliotecilor ale căror imagini sunt incluse în Europeana.eu. Am ales să păstrăm aceste descrieri și să oferim o contextualizare pentru folosirea termenului istoric de țigan în secolele 19 și 20 pentră că este vorba de lucrări de artă și de surse istorice. O a doua problemă cu care s-a confruntat echipa de cercetare a fost identificarea romilor în imaginile din secolele 19 și 20. În cazul unora dintre imagini, descrierea originală specifică numele de ”țigan” dar lipsește contextul sau respectiva explicație este problematică așa cum reiese din fotografia lui Carol Popp de Szathmari, ”Millo – Barbu Lăutaru” în care actorul român îl portretiza pe Barbu Lăutaru. În aceste cazuri am decis să urmăm inscripția originală a autorului imaginii și/sau a instituției care a arhivat imaginea dar nu putem garanta că imaginile includ mereu romi.

 

Stereotipuri versus onestitate

În alte cazuri, în timp ce identificarea originală nu specifică dacă este sau nu vorba de o persoană romă în imagine, specificul profesiei (vânzătoare de flori de exemplu), în unele cazuri hainele sau postura în care este reprezentată persoana ne-au făcut să decidem dacă este vorba de un rom sau nu și astfel am decis să le includem. Unele cazuri sunt interesante pentru că oferă o imagine cu un context oferit de sursa originală care construiește o altă realitate.

De exemplu, imaginea Țigan din perioada 1882-1897 realizată în studio-ul Kamillei Asbóth, moștenitoarea lui Theodor Glatz și arhivată de Institutul Național al Patrimoniului din București are ca descriere ”Țigan îmbrăcat în port specific etniei rome, așezat pe un scaun. Pe cap are căciulă de blană. Este îmbrăcat cu cămașă ruptă, haină cu mâneci largi, pantaloni strânși pe picior. În picioare poartă opinci. Pe umăr ține o bâtă de lemn, de care sunt agățate coșuri împletite din nuiele. În mâini ține trei pui de găină.” În același timp, stilul de vestimentație al românilor din acea perioadă era foarte similar, deci ne putem întreba ce-l identifică pe cel din imagine ca o persoană romă? Pare deci că cele două comunități, cea majoritară românească și cea minoritară romă din acea perioadă erau la fel de sărace.

Evocările istorice ale romilor de pe teritoriile românești evocă sclavia lor și diferitele tipuri de proprietate asupra lor care au existat (robi mănăstirești, robi domnești și robi deținuți de boieri). În același timp, după eliberearea lor din sclavie din secolul 19 diversitatea comunității, precum și diferitele meserii pe care le aveau sunt enumerate de surse istorice. Romii erau aurari, rudari, cărămidari, lingurari, ursari, zarzavagii, lăieși, vătrași din rândul cărora fac parte lăutarii (Achim); lăutari, meșteri lăcătuși, fierari, potcovari, spoitori de vase de aramă, zidari, salahori, geambași, coșari, negustori de haine vechi, de fier vechi, de ziare și cărți de cântece, de diferite mărunțișuri, vâcsuitori de ghete, chivuțe, florărese, vânzătoare de porumbel fiert, floricele (Glasul romilor).

Kamilla Asboth, Țigan

Deși comunitatea romă includea o diversitate de profesii și de tipologii, stereotipurile prin care a fost reprezentată includ erotizarea corpului femeii care este prezentat de exemplu cu un sân gol. La începutul secolului XX vederile cu România cu titlul Salutări din România includeau Ursari sau o femeie romă cu un sân dezgolit.

Alte stereotipuri erau prezente în forma asocierii dintre vrăjitoare și țigancă precum în pictura lui Theodor Aman, Vrăjitoarea sau între ghicitoare și femeia romă. Așa cum menționează Victor Ieronim Stoichiță, în arta occidentală consacrarea acestei imagini a femeii rome ca ghicitoare datează de la sfârșitul secolului 16, începutul secolului 17 când iconografia ghicitoarei era stabilită (Stoichiță 2017, 192). Această iconografie stabilea eroticizarea imaginii femeii ghicitoare drept specifică celor care erau numiți în acea perioadă ”egipteni” (Stoichiță 2017, 192). În același timp, comentariile istoricilor de artă din acea perioadă a picturilor unor artiști importanți precum Caravaggio au ajutat la construirea mistificării imaginiii romilor. Așa cum observă Stoichiță, contemplarea ”celuilalt” incită dar marginalitatea calmează și imaginea sărăciei trebuie să fie izolată ca să poată fi apreciată (Stoichiță 2017, 172).

Cel mai adesea, fotografiile și pictorii îi arată pe romi în sărăcie și privilegiază comunitățile tradiționale din peisajul rom foarte divers. Fotografia documentară din secolul 19 așa cum apare în lucrările lui Carol Popp de Szathmari, Franz Duschek, Carl Koller sau Kamilla Asboth ne arată o imagine mai diversificată a romilor. Fotografiile lui Szathmari, care reprezintă partea principală a imaginilor deținute de Europeana, includ o pluralitate de imagini ale romilor: Ursari, Bucătar țigan, Grup de țigani (un portret de familie în studio), Țigan din România (haine tradiționale), Țigancă (portret în studio al unei fete cu sânii goi), Paparudă (fotografie în studio a unui grup de copii și a unei femei). Szathmari este de asemenea autorul unor acuarele și unor desene care îi înfățișează pe romi.

Reprezentări ale romilor în artele vizuale din secolul 19 includeau picturi, acuarele, desene și gravuri care repetă aceleași reprezentări ale romilor. Primele reprezentări aparțin unor artiști străini. Una din primele reprezentări este cea a lui Auguste Raffet, Familie de țigani în călătorie în Moldova (1837). Charles Doussault a realizat mai multe acuarele la jumătatea secolului 19: Cobzar (1844), Țigancă valahă (1850). Janet Lange a desenat un Vizitiu țigan și Theodore Valerio a desenat Țigan din Arad (1860-1879), Țigan din Lipova, Țigan lăutar. Printre pictorii români din secolul 19 trebuie să-I menționăm pe Theodor Aman (1832-1891) with Țigancă, Doi țigani spoitori, Petrecere cu lăutari, Schiță pentru țigani spoitori, Portret de țigancă sau Cobzarul, care au devenit emblematice pentru reprezentarea romilor din România. Nicolae Grigorescu (1838-1907) a dedicat mai multe picturi romilor precum Țiganca din Ghergani, Cap de țigancă, Corturi de țigani sau O laie de țigani (desen).

 

Nicolae Vermont, Visare

 

La începutul secolului 20, pictorii români continuă să-i portretizeze pe romi. Aceștia sunt reprezentați și în peisaje cu caravane dar nu și în alte tipuri de decoruri. Nicolae Vermont inovează pentru că are mai multe portrete realiste ale celor pe care alege să-i portretizeze. Cel mai adesea pictorii alegeau cam aceleași tipuri de reprezentări: țiganca cu batic (roșu sau galben), spoitori, florărese, sau ghicitoare. Printre principalele picturi din această perioadă putem menționa picturile lui Rudolf Schweitzer-Cumpăna (Țigăncușa, Violonist), Aurel Băeșu (Țigăncușa, Căldărarii, Cap de țigancă), Octav Băncilă (Baticul galben, Tânără țigancă, Șatra, Căruță cu nomazi pe asfințit, Țigăncușă, Țigăncușă cu basma roșie, Țigăncușă cu salbă și pipă) Ludovic Basarab (Spoitor, Șatra, Nomazi, Portret de țigancă (tristă), Cecilia Cuțescu-Storck (Paparude, Vânzătoarea de portocale (Ţigănci în grădină).

Cecilia Cuțescu-Storck, Vânzătoarea de portocale (Ţigănci în grădină)

 

Ce este interesant în fotografiile realizate de exemplu de Nicolae Ionescu în perioada interbelică și care sunt păstrate de fototeca Academiei române din București dar care nu sunt digitalizate de Europeana.eu este că acestea oferă o perspectivă mai diversificată asupra minorității rome. Ionescu a fotografiat florărese dar nu le-a arătat în imaginile tipice din epocă ci a ales să includă momente de zâmbete partajate sau să portretizeze frumusețea femeilor care vindeau flori pe străzile Bucureștiului. El i-a imortalizat și pe reprezentanții romi ai elitei din acea perioadă.

Fotografiile lui Costică Acsinte din Slobozia oferă o perspectivă unică asupra vieților dintr-o comunitate românească în perioada interbelică și după cel de-al Doilea Război Mondial. Proprietar al studio-ului fotografic Foto Splendid, Costică Acsinte a făcut portrete ale concetățenilor săi, dar și portrete de grup ale femeilor care lucrau într-un atelier de croitorie, vânzători de ziare sau ucenici într-un atelier de cizmărie. Printre aceste portrete care nu au fost identificate ca atare de Acsinte sunt și portrete ale romilor din comunitate dar care nu mai sunt portretizați ca în deceniile anterioare în ipostaze stereotipice, ci dimpotrivă, ca parte a comunității. Unele portrete de grup îi arată pe romii din comunitate ca parte a unui grup de Jazz din 1943 din Slobozia.

Artă contemporană romă și auto-reprezentarea

În ceea ce privește auto-reprezentarea romilor din România există trei momente importante: perioada interbelică, atunci când începe a fi imaginată o identitate romă, anii 1970 când această identitate era instituționalizată și perioada anilor de după 1990 când voci artistice rome distincte se fac auzite. Arta contemporană romă a apărut doar în anii 1980, până atunci fiind mai degrabă vorba de ”artă despre țigani”, în 1985 fiind organizată prima expoziție de artă mondială romă la Paris, în timp ce în 2007 era organizat primul pavilion de artă romă la Bienala din Veneția. Mai recent au fost create European Roma Initiative and European Roma Institute for Arts and Culture (ERIAC) in Berlin.

Anca Pușcă (2015, 135) în ceea ce denumește “estetica violenței” subliniază o schimbare în ceea ce privește reprezentarea romilor de după 1990. Ea susține că s-a trecut “de la o marginalitate tolerată a grupurilor rome, care permitea totuși contactul constant cu grupurile majoritare, crearea unui simț de simbioză, chiar dacă unul controversat, la o reacție din ce în ce mai violentă ca urmare a ocupării de către romi a unor noi spații, adesea mult mai centrale în comunitățile noastre”. În același timp, așa cum observă autoarea “această tranziție de la ocuparea unor spații marginale care au aparținut în mod tradițional ‘majorității’ este o mișcare importantă în politica ‘afirmării’ și ‘redefinirii’ grupurilor rome. Violența cu care aceasta este primită este poate un semn că funcționează. Prin atenția acordată aspectului ‘estetic’ al acestei violențe (…) susține că noi forme de reprezentare precum fotografia sau filmul sunt esențiale pentru această renegociere a spațiilor pe care le ocupă romii și împreună cu ei, poziționarea lor politică.” (Pușcă 2015, 135).

Cel mai interesant exemplu pentru proiectul nostru pe care-l discută Anca Pușcă este cel al ”fotografiei drepturilor romilor” care “funcționează ca un instrument politic destinat să creeze spații pozitive și modalități prin care grupurile rome să fie ‘văzute’ și care ‘reclamă vizibilitate’”, dar subliniază și “abilitatea limitată de a prezenta o nouă ‘față’ a romilor și în proces să renegocieze o poziție mai egală în societate în ‘numele’ lor” (Pușcă 2015, 132, 115). Anca Pușcă citează exemplul proiectului RomaRising coordonat de Chad Evans Wyatt care include portretele a peste 250 de romi cu o situație profesională bună din Europa și Canada, iar una din galerii  este dedicată unor portrete cu romi din România care include portretele Mihaelei Drăgan, dramaturg și actriță, sau al lui Adrian Furtună, cercetător, etc.

În cercetarea noastră asupra reprezentărilor vizuale ale romilor am găsit mai multe proiecte artistice care contrabalansează imaginea stereotipică a comunității rome. Un proiect similar celui dezvoltat de Wyatt, este Roma Body Politics (Politica corpurilor rome) care a inclus expoziția No innocent picture (Nicio imagine inocentă). Această expoziție a inclus portrete ale unor ”oameni de știință, diplomați, figuri publice, intelectuali romi care au pozat ca modele pentru portretele fotografice psihoanalitice ale lui Déri Miklós” și apoi ”au întruchipat un binecunoscut stereotip rom” precum ”țiganca”, ”locuitorul din ghetou”, ”gangsterul”, ”lăutarul”, ”Madonna țigancă”, ”regele țiganilor”, ”ghicitoarea”, ”voievodul”, etc.

În România, proiectul Urban Roma al Crinei Marina Mureșanu include peste 300 de fotografii de familie din colecția personală a artistei sau a prietenilor săi din cartierul bucureștean Ferentari. Imaginile îi înfățișează pe romi în diferite momente ale vieților lor de la sfârșitul anilor 1950 până în anii 1980 și, așa cum menționează pagina web a proiectului, arată momente normale din viețile lor fără stereotipurile obișnuite, sau exotismul folosit pentru a-i reprezenta.

Secțiunea Artă Romă/Roma Art de pe site include și alte exemple de reflectări artistice.

 

Bibliografie

Achim, Viorel, The Roma in Romanian History (Budapest, New York: Central European University Press, 1998).

Ádám, Éva. “The investigation of picture agency databases – on poverty, musicians and the invisibility of discrimination”, https://blog.romarchive.eu/?p=8518.

“From the history of the Roma” signed by the editorial committee, Glasul Romilor (newspaper published by the General Union of the Roma of Romania, and since 1934 the Association general union of the Roma of Romania directed by the voevod Gh. Niculescu 1934-1940, it published 12 issues), Year VII, no 1 (April 1941), page 2.

Pușcă, Anca, “5 The ‘aesthetics of violence’ Roma/Gypsies visibility and the re-partitioning of the sensibile” in Post-Communist Aesthetics Revolutions, capitalism, violence (Routledge, 2015) 113-138.

Roma Body http://gallery8.org/romabody

Stoichiță, Victor Ieronim, Imaginea celuilalt Negri, evrei, musulmani și țigani în arta occidentală în zorii epocii moderne 1453-1800

Urban Roma, https://urbanroma.wordpress.com/about/

* Mulțumiri speciale lui Gelu Duminică pentru mai multe observații privind evoluția istorică și sociologică a minorității rome din România.